“Să râzi mult și des; să câștigi respectul oamenilor inteligenţi și afecţiunea copiilor; să obţii aprecierea criticilor corecţi și să înduri trădarea prietenilor ipocriţi; să apreciezi ceea ce este frumos și să descoperi ce este mai bun în fiecare; să lași în urma ta o lume un pic mai bună, fie printr-un copil sănătos, fie printr-o bucată de grădină sau printr-o condiţie socială îmbunătăţită; să știi că măcar un suflet a respirat mai ușor pentru că ai trăit tu. Asta înseamnă că ai reușit”. (Ralph Waldo Emerson)
“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca dragostea nu inseamna a te culca cu cineva, si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…
Ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate pe astazi si acum pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.
Si dupa un timp, omul invata ca – daca e prea mult – pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor mai bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei dori sa te intorci la trecut.
Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.
Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.
Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, de asta sunt capabile doar sufletele cu adevarat mari.
Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate.
Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.
Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele sa nu mai fie asa cum sperai.
Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.
Cu timpul vei vedea ca – desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur – iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt…
Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, toate se invata doar cu timpul…”
“Când se îngrijesc (au grijă) unul pe (de) altul cu adevărat, abia atunci femeia și bărbatul au (își oferă) șansa să înflorească la adevărata lor dimensiune umană.” (Myway)
“E păcat să trăiești pe această lume fără a iubi măcar o dată cu adevărat. E păcat să nu-ţi simţi măcar o dată inima sfâșiată în infinite disipându-se bucăţi. E păcat să fii și să rămâi toată viaţa epidermic. Nu e uman. Dacă n-ai iubit cu adevărat, nu ai suferit cu adevărat. Iar dacă nu ai suferit cu adevărat din dragoste, măcar o dată, într-un sens, degeaba ai trait pe acest pământ.” (Myway)
Plouă mărunt şi insistent
Pe lămpi de lumină afumate
Viu, în căderea picăturilor de diamant,
Parcă aud cum inima îţi bate/
Plouă, şi geme asfaltul asudat
Gustând sărutul picăturilor haine,
Pe chipul tău perechi de riduri se învălmăşesc –
Cortegiu tainic de-mbrăţişări străine/
Pâlcuri de nori, ca triste fantome
Treceau absente şi întunecate,
Eu ascultam cum se ciocnesc bucăţi de univers
Trezind tăcerea amintirilor uitate/
Aburi şi umbre şi jocuri de lumini
Din nou, Padurea Neagră o îmbrăţişau tăcut,
Ca seva îmi urca prin vene, în inimă-nflorind
O odă sacră, un cântec de demult.
“Datoria noastră în această viaţă nu este aceea de a-i face pe ceilalţi să se simtă bine, ci aceea de a ne simţi noi înşine bine (împreună cu ceilalti), nu e aceea de a-i face pe alţii să devină deosebiţi, ci de a deveni noi înşine deosebiţi (în compania altora), nu e aceea de a ne ataşa de obiectivele altora, ci aceea de a ne descoperi şi împlini propria misiune (în armonie cu misiunile celorlalţi).” (Myway)
„Experienţele cele mai vii, cele de care-ţi vei aduce aminte şi peste zeci de ani, cele care-şi vor lăsa cel mai adânc „încrustată” prezenţa în tine şi care nasc – cel mai adesea – cea mai intensă şi deplină bucurie şi împlinire, sunt experienţele pe care le-ai trăit împreună cu altcineva (împreună cu ceilalţi)” – mi-a spus astăzi Myway.
Pe malurile Dreisam-ului liniştea fremăta misterios în adierea parfumului de seară. Mă plimbam încet şi totuşi într-un pas hotărât, privind depărtarea, unde munţii Padurea Neagră parcă rosteau tainic o chemare nespusă şi neadresată nimănui până atunci. Era plăcut să simţi adierea aerului proaspăt de primavară, în şoaptele repetate ale Dreisam-ului, ce se grăbea cu fiecare undă înspre oraş, parcă puţin îngrijorat, ca nu cumva să întârzie la o întâlnire specială, la o întâlnire cu o iubită, ce-l aştepta plină de dor. Era o înserare perfectă.
Eu mă gândeam la tine şi la cum ar fi fost să fii aici, să fii aici cu mine, să-mi las pupilele să se scalde în lumina ochilor tăi, să ne lasăm palmele să se joace în voie una cu cealaltă, să alergăm, chicotind ştrengăreşte, să asurzim liniştea serii şi albastrul întunecat al cerului. Să-ţi simt respiraţia plăcută şi caldă, mirosul îmbătător de parfum de frezii, să-ţi smulg de pe buze adierea sentimentelor tale celor mai intime..
Ţi-aş fi recitat din Bacovia ţinându-te în braţe, şoptindu-ţi, din spate, la ureche, poate chiar aceste versuri:
„- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă…”
iar tu, cu glasul tău tandru şi „de demult” mi-ai fi cântat, pe când întunericul s-ar fi revărsat peste trupurile noastre îmbrăţişate, There for you şi mi-ai fi repetat, de atâtea ori, delicat şi plină de pasiune:
„Eating food
And drinking wine
A body that
I thought was mine”.
Am fi respirat atunci, pentru o clipă, împreună; am fi respirat acelaşi suflu şi am fi lăsat trupurile noastre să danseze, în ritmul tainic al aceluiaşi mister, dansul sacru al dragostei. Ne-am fi cunoscut poate ca prezenţă a aceluiaşi inepuizabil infinit viu..
În aceeaşi, şi totuşi mereu altă linişte a nopţii, am lăsat Dreisam-ul să-şi urmeze singur şi nestingherit calea şi m-am întors.. spre nicăieri..
„Nu e de ajuns să fii un om bun (dacă, cumva ţi-ai propus asta 
). Mai e necesar să ştii şi cum să fii bun, când, cu cine anume, în ce fel, până unde..”
„Noi nu suntem marcaţi şi influenţaţi atât de cunoştinţele pe care le avem sau de principiile pe care le cunoaştem, ci, mai cu seamă, de experienţele pe care le trăim.”
“Să regreţi ceva ce s-a întamplat deja şi nu mai poţi schimba, nu are nici un sens. Când îţi dai seama de acest lucru, înseamnă că te-ai trezit, cu o clipă în plus, la realitate.” (Myway)
“Problema, atunci când încerci să pari mai prost decât eşti în realitate, este că, de foarte multe ori, îţi reuşeşte.”
Comentarii recente