Plouă mărunt şi insistent

Pe lămpi de lumină afumate

Viu, în căderea picăturilor de diamant,

Parcă aud cum inima îţi bate/

Plouă, şi geme asfaltul asudat

Gustând sărutul picăturilor haine,

Pe chipul tău perechi de riduri se învălmăşesc –

Cortegiu tainic de-mbrăţişări străine/

Pâlcuri de nori, ca triste fantome

Treceau absente şi întunecate,

Eu ascultam cum se ciocnesc bucăţi de univers

Trezind tăcerea amintirilor uitate/

Aburi şi umbre şi jocuri de lumini

Din nou, Padurea Neagră o îmbrăţişau tăcut,

Ca seva îmi urca prin vene, în inimă-nflorind

O odă sacră, un cântec de demult.