You are currently browsing the monthly archive for Februarie 2010.

„Prenez le temps de jouer, c’est le secret de l’éternelle jeunesse.
Prenez le temps de lire, c’est la source du savoir.
Prenez le temps d’aimer et d’être aimé, c’est une grâce de Dieu.
Prenez le temps de vous faire des amis, c’est la voie du bonheur.
Prenez le temps de rire, c’est la musique de l’âme.
Prenez le temps de penser, c’est la source de l’action.
Prenez le temps de donner, la vie est trop courte pour être égoïste.
Prenez le temps de prier, c’est votre force sur la terre.”

(Dominique Nicolas)

Anunțuri

Când cerul ridică sfeşnice albe
Din stelele frânte lângă mormânt
Dincolo de lume de-am fost dus de viaţă
Eu sunt lângă voi de-a pururi în gând

Când vântul împarte pe câmpuri urgii
Şi norii cei reci deschid grele pleoape
Când viaţa se luptă spre-a birui
De mă veţi chema, eu voi fi pe-aproape

Când pământul rece va adormi
În locul de coroane cândva îmbrăţişat
Din trupul meu, flori albe vor creşte
Mărturisind că nu v-am uitat

Când ploaia-mi sărută mormântul
Şi noaptea se-aşterne-ntre pini
Sub crucea ce-mi este acum strajă
Se-aprind liniştite lumini

Când nu vă [mai] răspund la chemare
Tristeţea chipu-şi arată
Şi-n fum de tămâie aprinsă
Tăcerea-mi cu lacrimi i-udată

Când suflul se stinge şi graiul îngheaţă
Iar anii vă vor spune că este târziu
Dincolo de lume de-am fost dus de viaţă
De-a pururi cu voi eu aş vrea să fiu

(02-10.04.2008, Străteni/17-18.04.2008, Dijon)

Venisem odată acasă de la Bucureşti şi după ce m-am regăsit cu părinţii mei (după ce am îmbrăţişat-o pe mama mea şi am dat mâna cu tatăl meu) şi după alte momente petrecute cu ei, la un moment dat, tata iese în hol, lăsând uşa deschisă şi, după câteva momente mă strigă: Eugen! La răspunsul meu: da! El îmi raspunde: vino puţin (oleacă) şi apoi: vină să-ţi dau ceva. Eu, intrând în casă şi trecând prin hol, nu văzusem nimic deosebit care să-mi atragă atenţia. Deci mă tot întrebam în gândul meu (bineînţeles, în decurs de doar câteva secunde cât am facut de la masă până în hol) ce vrea să-mi dea? ce poate să-mi dea? Ce poate avea el acolo pitit pe undeva prin hol pe care vrea să mi-l dea? Mă prinsese un soi de curiozitate ca acea curiozitate a copiilor mici când, mama lor, venind de pe undeva îi chemă să „le spună ceva”, dar ei ştiu că de fapt ea le-a adus ceva bun pe care vrea să îl dea acum lor şi se tot întreabă (neavând însă timp de a gândi sau a-şi face reprezentări în minte a posibilei „bunătăţi” prea mult) cu emoţie ce o fi. Aşadar, ajung eu în pragul uşii şi mă uit spre tata care încă mai cotrobăia printr-o plasă aşezată pe o băncuţă şi care nu reuşise încă să scoată misteriosul dar aşteptat acum cu toată nerăbdarea. În schimbul oferirii imediate a darului, fiindcă încă nu-l dibuise prin plasă, foarte prompt la ivirea mea în uşă, mi-a transmis o privire încărcată de un zâmbet, pe cât de plin de bucurie, pe atât de ştrengăresc, acompaniată de exclamaţia: ia te uită ce-ţi dă tata! Bineînţeles că privirea mea nu apucase să vadă încă nimic, deoarece năstruşnicul dar nu se dădea scos la iveală, nu se lăsa dat în vileag. Momentul respectiv a fost însoţit din nou de aceeaşi exclamaţie şi acelaşi zâmbet, care parcă erau menite de a creşte nerăbdarea mea şi, odată cu ea şi bucuria surprizei ce urma. Am avut atunci sentimentul unei bucuroase complicităţi ca cel care se naşte între doi amici atunci când aceștia sunt angrenați în pregătirea unei şotii ştrengăreşti.
Şi iată, că dintr-o dată, momentul tot aşteptat a sosit. Nu puteam să-mi dau seama de ce simt atâta bucurie şi de ce sufletul mi se umpluse de o veselie nemaipomenită, întrucăt misteriosul meu dar se descoperise a fi, ce-i drept foarte frumos (de un roşu deschis, mare şi inspirând prospeţime doar la atingerea lui cu privirea), un obişnuit şi comun fruct: un măr. Am izbucnit amândoi în râs iar eu l-am privit pentru o clipă pe tata cu emoţie şi cu recunoştinţă. Nu am ştiut să-mi explic nici acel fir de emoţie care mă străbătuse (parca ca atunci când eram copil) şi nici acel soi fugar de recunoştinţă ce-mi trecuse prin suflet. Aşteptarea mea fusese cu mult depăşită şi nu-mi explicam de ce. Parcă primisem pamântul întreg în dar. Era de fapt acel sentiment al bucuriei şi al împlinirii unei aşteptări nu prin mărimea sau importanţa darului, ci prin simplitatea, naturaleţea şi dragostea care vin din partea celui care-ţi face darul. Am rămas pentru o clipă (nu la propriu, ci doar în sufletul meu, dar nereuşind să-mi reţin de pe chip urma a ceea ce se petrecea în lăuntrul meu) într-o adâncă uimire plină de bucurie când mi-am dat seama că ceva atât de neînsemnat şi banal în aparenţă poate să-ţi redea momente de adevărată împlinire. Nu am putut recepta acest lucru decât ca pe un preaplin, ca pe o sevă vie ce-ţi umple sufletul şi dă din abundenţă şi pe dinafară. Am avut atunci senzaţia că pentru o clipă sărisem din zgomotoasa înlănţuire a extazelor temporale.

Situatia in care ne aflam este generata de starea in care ne aflam si de calitatea dialogului interior pe care-l avem.

De exemplu, daca ne spunem intotdeauna ca doar 2 solutii exista la o problemă, atunci mintea noastra va prelucra in mod inconstient aceasta informaţie si se va „seta” in asa fel incat sa vada doar 2 posibile rezolvari ale acelei probleme. Procedând astfel, nu vom reusi sa vedem si alte oportunitati, crezand ca, de fapt, chiar asa stau lucrurile si ca in realitate doar 2 solutii posibile avem.

Daca, chiar de nu stim pe moment si alte solutii, ne incurajam mintea sa gaseasca si alte variante si o ajutam – prin autosugestie si prin tehnica afirmatiilor: adica sa ne spunem permanent in dialogul nostru interior ca sunt posibile mai multe solutii si nu doar 2 – ajutam mintea in mod inconstient sa caute si sa gaseasca si alte solutii. De fapt, sa fie atentă si receptiva si la alte oportunitati pe care nu le vedea din cauza setarii de dinainte prin care i-am tot spus vreme indelungata ca doar 2 solutii exista.

Ce punem noi acolo, in dialogul nostru interior, aceea vom primi ca raspuns in viata noastra. Mintea e ca o „masinuta” foarte bine gandita si conceputa si care poate lucra la capacitati mult mai mari decat ne-am imaginat noi vreodata, cu conditia sa o lasam sa functioneze conform legilor dupa care a fost facuta; de fapt, de a o ajuta, dandu-ne la o parte din calea noastra: simtindu-ne bine cu noi înşine si in pielea noastra si avand in permanenta un dialog interior pozitiv. Cum apare ceva negativ, cel mai eficient lucru care se poate face este a elimina acel negativ printr-o afirmatie pozitiva.

Moi et Tiphaine

Moi, Anna, Alessia et Tiphaine

lundi soir, avant de ma depart, avec JH

Moi et celles deux Julie

la reflexion du miroir

Februarie 2010
L M M M V S D
« Ian   Mar »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728