Pe malurile Dreisam-ului liniştea fremăta misterios în adierea parfumului de seară. Mă plimbam încet şi totuşi într-un pas hotărât, privind depărtarea, unde munţii Padurea Neagră parcă rosteau tainic o chemare nespusă şi neadresată nimănui până atunci. Era plăcut să simţi adierea aerului proaspăt de primavară în şoaptele repetate ale Dreisam-ului, ce se grăbea cu fiecare undă înspre oraş, parcă puţin îngrijorat, ca nu cumva să întârzie la o întâlnire specială, la o întâlnire cu o iubită, ce-l aştepta plină de dor. Era o înserare perfectă.

Eu mă gândeam la tine şi la cum ar fi fost să fii aici, să fii aici cu mine, să-mi las pupilele să se scalde în lumina ochilor tăi, să ne lasăm palmele să se joace în voie una cu cealaltă, să alergăm, chicotind ştrengăreşte, să asurzim liniştea serii şi albastrul întunecat al cerului. Să-ţi simt respiraţia plăcută şi caldă, mirosul îmbătător de parfum de frezii, să-ţi smulg de pe buze adierea sentimentelor tale celor mai intime..

Ţi-aş fi recitat din Bacovia ţinându-te în braţe, şoptindu-ţi, din spate, la ureche, poate chiar aceste versuri:

„- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă –

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă…”

iar tu, cu glasul tău tandru şi „de demult” mi-ai fi cântat, pe când întunericul s-ar fi revărsat peste trupurile noastre îmbrăţişate, There for you şi mi-ai fi repetat, de atâtea ori, delicat şi plină de pasiune:

„Eating food

And drinking wine

A body that

I thought was mine”.

Am fi respirat atunci, pentru o clipă, împreună; am fi respirat acelaşi suflu şi am fi lăsat trupurile noastre să danseze, în ritmul tainic al aceluiaşi mister, dansul sacru al dragostei. Ne-am fi cunoscut poate ca prezenţă a aceluiaşi inepuizabil infinit viu..

În aceeaşi, şi totuşi mereu altă linişte a nopţii, am lăsat Dreisam-ul să-şi urmeze singur şi nestingherit calea şi m-am întors..  spre nicăieri..

Anunțuri