You are currently browsing the category archive for the ‘Poesie’ category.

a ști ce-i moartea nu-i îngăduit

nici unui muritor de rând

cât timp el încă-și mai așterne-n lume pașii

ce necuprind cu râvna lor acest pământ

 

purtat pe neștiutele cărări

prin ploi, prin soare sau prin vânt

precum săgeata ce-a zburat prea repede din arc

el trece și se pierde-n lut mult prea curând

 

tu, muritorule de rând

cu suflet din alt cer!

tu ești doar oglindirea

misterelor ce pier..

 

ce taină porți mereu cu tine-n piept?

ce întâmplare te-a adus pe-aici pe jos?

tu ești ivirea de cristal a Clipei

ce-n trupul timpului s-a împlântat

și-a strălucit cândva frumos

 

ca floarea ce s-a ofilit mai ieri în câmp

ca iarba ce va fi tăiată în curând

în chinurile mamelor de peste tot

te naști mereu spre a-ți săpa mormânt

și-au ieșit din fire brazii

sărutați de vânt

s-a-ntâlnit

noaptea cu luna

dansând pe pământ

 

și-a ieșit din fire iarna

a uitat de ger

s-a-mbătat luna lui marte

cu parfum de cer

 

ce miros de primăvară

și de viu mister

se plimbă din nou prin țară

ascuns în eter!

e-atât de albastru în aer

şi-atât de miros de zăpadă,

afară

crinii vor s-adoarmă

pe chipul tău

ca o mireasmă moartă

„A fi? Nebunie si trista si goala;
Urechea te minte si, ochiul te-nseala;
Ce-un secol ne zice ceilalti o dezic.
Decât un vis sarbad, mai bine nimic.”

Când moartea-i peste tot, în lut, în ape,
În bronz, în piatră, mă întreb cum oare
Putea-va frumuseţea ta să-i scape,
Cu braţu-i slab, neştiutor, de floare?
Ar fi în stare dulcea ei lumină
Să-nduplece a Timpului stihie,
Când porţi de-oţel ruginei se închină
şi-n praf s-a-ntors a stâncilor tărie?
Ce gând înfricoşat! şi oare unde
Să îţi ascunzi, tu, Lume, giuvaerul
Cel mai de preţ, când criptele-s flămânde?
E cineva s-oprească Temnicerul?
Nu-i nimeni, doar miracolul ce-mi duce
Cerneala-n vers, iubirea când străluce.

(Shakespeare)

„Prenez le temps de jouer, c’est le secret de l’éternelle jeunesse.
Prenez le temps de lire, c’est la source du savoir.
Prenez le temps d’aimer et d’être aimé, c’est une grâce de Dieu.
Prenez le temps de vous faire des amis, c’est la voie du bonheur.
Prenez le temps de rire, c’est la musique de l’âme.
Prenez le temps de penser, c’est la source de l’action.
Prenez le temps de donner, la vie est trop courte pour être égoïste.
Prenez le temps de prier, c’est votre force sur la terre.”

(Dominique Nicolas)

Când cerul ridică sfeşnice albe
Din stelele frânte lângă mormânt
Dincolo de lume de-am fost dus de viaţă
Eu sunt lângă voi de-a pururi în gând

Când vântul împarte pe câmpuri urgii
Şi norii cei reci deschid grele pleoape
Când viaţa se luptă spre-a birui
De mă veţi chema, eu voi fi pe-aproape

Când pământul rece va adormi
În locul de coroane cândva îmbrăţişat
Din trupul meu, flori albe vor creşte
Mărturisind că nu v-am uitat

Când ploaia-mi sărută mormântul
Şi noaptea se-aşterne-ntre pini
Sub crucea ce-mi este acum strajă
Se-aprind liniştite lumini

Când nu vă [mai] răspund la chemare
Tristeţea chipu-şi arată
Şi-n fum de tămâie aprinsă
Tăcerea-mi cu lacrimi i-udată

Când suflul se stinge şi graiul îngheaţă
Iar anii vă vor spune că este târziu
Dincolo de lume de-am fost dus de viaţă
De-a pururi cu voi eu aş vrea să fiu

(02-10.04.2008, Străteni/17-18.04.2008, Dijon)

sunt doar un aventurier
pe marea-nvolburată a vieţii
ce nu ascund nici un mister
când merg la vânătoare cu poeţii

din primăvara sufletului meu
am rupt, de liliac o floare
pe care s-o plantezi în părul tău
atunci când amintirea mea te doare

şi când parfumul ei misterios
în ale tale simţuri se va naşte
tăcerea-ţi va şopti atunci sfios:
„destinul nu a vrut a vă cunoaşte”..

jocul abia începuse
când silueta ta neclară
s-a întors către mine
să-mi şoptească ceva la ureche.
iar eu, în graba destinului meu,
uitasem că sunt
uitasem că eşti
uitasem că suntem
nefericiţii muritori, pe a căror capete,
din lipsa de netimp
sau poate din plictiseală şi gelozie,
zeii au scris dreptul la nefericire…
şi-n nerăbdarea mea confuză
te invitasem la vânătoare…
te invitasem să mergem să-i învingem pe ei,
pe zei.
dar nu am mai apucat să observ
decât ecoul paşilor tăi
prea repezi sau prea înceţi
desprinzându-se dureros
din nisipul colţuros al uitării…

Iulie 2017
L M M M V S D
« Oct    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31