You are currently browsing the tag archive for the ‘incredere’ tag.

E trist (totuși) atunci când îți dai seama că profunzimea pe care credeai că ai atins-o în relație cu o anumită persoană nu a fost de fapt niciodată atinsă, ci a fost doar o înșelătoare iluzie și că acea relație – departe de a fi fost și a rămâne specială și deosebită – se dovedește a fi la fel de banală și comună precum alte zeci sau sute de relații, pe care le ai sau în care intri în mod mai degrabă întâmplător de-a lungul vieții. Atunci, acea persoană se arată a fi la fel de comună precum oricare alta cu care ai o interacțiune mai degrabă superficială.

Noi românii avem un cuvânt atât de frumos și, în același timp, atât de (bine-)grăitor pentru a desemna starea pe care o resimțim în astfel de situații sau conștientizarea care însoțește o asemenea experiență: dezamăgire. Cuvânt ce ar trebui în astfel de cazuri scris: dez-amăgire.

Cu toate că atunci când sunt dezamăgit mă doare, nu mă simt bine deloc și nu pot privi decât negativ cele petrecute, totuși, poate că ar trebui (ar fi mai indicat) să acord mai multă atenție ieșirii mele din amăgire, (din propriile mele proiecții pe care le-am aruncat către/peste celălalt, din culorile strălucitoare în care am ales să-l colorez pe celălalt, din propria mea imagine despre el/ea, pe care m-am încăpățânat s-o păstrez, s-o întrețin și s-o hrănesc în mintea și inima mea – în loc de a-l vedea/privi pe celălalt așa cum este el cu adevărat, dacă așa așa ceva este în genere posibil. Cum am putea în fond ajunge, în ultimă/primă instanță, la așa ceva?) decât stării mele momentane în care simt durerea, dezgustul și tristețea.

Poate că ar trebui să mulțumim celuilalt că, dezamăgindu-ne, ne-a dez-amăgit, pentru că ne-a scos din amăgirea în care intrasem (tot datorită nouă – întrucât orice intrare autentică în relație cu celălalt presupune acest risc – al dezamăgirii –, pe care nu ai decât a ți-l asuma integral atunci când alegi să faci acel prim pas) cu prețul sacrificiului (uneori total) a imaginii lui/ei pe care o aveam/păstram în mintea și inima noastră.

Însă, pentru că această dez-amăgire este una ce sacrifică în același timp și încrederea noastră, încrederea pe care am ales s-o investim în celălalt, atunci apare în scenă și tristețea. Tristețea născută din faptul că ai fi vrut ca celălalt să te dez-amăgească fără a te dezamăgi, fără a-ți arăta că nu e demn de încrederea cu care ai ales să-l investești.

Cred că din acest motiv simți uneori că ai fi dorit mai degrabă să fi fost tu cel care l-a dezamăgit (dacă tot s-a ajuns aici), tocmai pentru că nu voiai pentru nimic în lume să-ți pierzi total încrederea în el/ea. Ai fi vrut ca investirea lui/ei cu încredere de către tine să fi rămas intactă sau, oricum, să nu se fi dus toată pe apa sâmbetei. Și, probabil că tocmai de aceea ești dispus în astfel de momente să mergi atât de departe încât să dorești să fi fost tu cel care i-ai fi înșelat încrederea și nu invers.

Anunțuri
Septembrie 2017
L M M M V S D
« Oct    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930